A fost numita „Revolutia tacuta din Islanda” si nu a fost mediatizata de presa.

Despre eveniment circula insa articole pe internet:

http://www.taringa.net/posts/noticias/9443668/Islandia-revolucion-silenciosa.html

Articolul, tradus:

„În Islanda, ţara în care Guvernul a fost demis în totalitate, marile bănci au fost naţionalizate, s-a decis să nu se plătească datoria creată în Marea Britanie şi Olanda, din cauza politicii lor financiare rău intenţionate şi s-a creat un grup popular pentru a rescrie Constituţia.

Şi toate acestea paşnic. O revoluţie împotriva puterii care ne-a adus la criza actuală. De ce aceste fapte nu au devenit cunoscute de doi ani: Ce se întâmplă dacă alţi cetăţeni UE vor lua exemplu?

Iată pe scurt, istoria evenimentelor:

2008. Se naţionalizează cea mai mare bancă din ţară. Se prăbuşeşte moneda, bursa îşi suspendă activitatea. Ţara este în stare de faliment.

2009. Protestele populare din faţa Parlamentului fac să fie convocate alegeri anticipate şi provoacă demisia primului-ministru şi a membrilor Guvernului în bloc. Continuă situaţia economica nefavorabilă.

Printr-o lege se propune rambursarea datoriei către Marea Britanie şi Olanda având de plată suma de 3.500 de milioane de euro, o sumă pe care toate familiile islandeze să o plătească lunar pentru următorii 15 ani la 5,5% dobândă.

2010. Oamenii ajung să iasă în stradă şi cer ca această lege să fie supusă referendumului. În ianuarie 2010, preşedintele refuză să o ratifice şi anunţă că se va consulta poporul. La referendumul, organizat în luna martie, 93% din voturi au fost împotriva acestei legi.

Pentru toate acestea, Guvernul începe o anchetă pentru a rezolva responsabilităţile legale ale crizei. Începe arestarea mai multor bancheri seniori şi directori. Interpolul emite un ordin, şi toţi bancherii implicaţi, pleacă din ţară.

În acest context de criză, se alege o adunare pentru a elabora o nouă Constituţie care să includă lecţiile învăţate în urma crizei şi pentru a înlocui pe cea curentă, o copie a Constituţiei daneze. Pentru a face acest lucru, se merge direct la poporul suveran. Se aleg 25 cetăţeni fără afiliere politică, din 522 care şi-au depus candidaturile, pentru care era necesar să fie majori şi să aibă sprijinul a 30 de persoane.

Adunarea constituţională începe activitatea în februarie 2011. Prezintă un proiect de Constituţie bazată pe recomandările poporului din diverse reuniuni din întreaga ţară. Noua Constituţie trebuie să fie aprobată de către actualul Parlament şi de cel care se va forma după alegerile legislative.

Aceasta este scurta istorie a Revoluţiei din Islanda: demisia Guvernului în bloc, naţionalizarea băncilor, un referendum pentru a permite oamenilor să decidă cu privire la deciziile economice, închisoare pentru cei responsabili pentru criză şi rescrierea Constituţiei de către cetăţeni.

S-a menţionat acest lucru în mass-media europene?
S-a comentat cu privire la acest lucru în talkshow-urile politice?
S-au văzut imaginile evenimentelor la televizor?

Bineînţeles că nu. Poporul islandez a fost în măsură să dea o lecţie pentru toată Europa, să se împotrivească întregului sistem şi să ofere o lecţie de democraţie întregii lumi.”

Grecia repeta astazi acelasi scenariu. Premierul grec George Papandreou este pus in fata revoltelor populare foarte asemantoare celor islandeze.

„Poate un conducător să conducă împotriva poporului său? Asta e întrebarea la care trebuie să răspundă Papandreou, şi pe care nici Sarkozy nici Merkel nu o înţeleg”,  spune preşedintele Asociaţiei Pro-Democraţia, Cristian Pârvulescu, pentru  REALITATEA.NET:

http://www.realitatea.net/analiza-grecia-referendumul-e-solutia-corecta-grecii-ar-trebui-sa-voteze-nu_883643.html#ixzz1cZKxwBM2

Desi exista atat de  multe opinii care critica atitudinea premierului grec, consider ca referedumul este cea mai buna manifestare a democratiei adevarate.

Exemplu cel mai bun este Elvetia unde ” prin referendum cetățenii pot contesta orice lege adoptată de parlament; prin ințiativă legislativă publică ei pot introduce amendamente la constituția federală, elemente care fac Elveția să fie uneori considerată o democrație directă (în contrast cudemocrațiile reprezentative).” (http://ro.wikipedia.org/wiki/Elve%C8%9Bia)

In spiritul democratiei, poporul elen isi va hotara liber soarta.

„Ziua de Cluj”, 27 octombrie, Anno Domini 2011.

Titlu: ”

EXPLOZIV: Charles de România”

si subtitlu „Scenariu de lucru în cancelariile marilor puteri”, un articol foarte interesant semnat Mihai Hurezeanu.

http://ziuadecj.realitatea.net/eveniment/exploziv-charles-de-romania–76935.html

Povesti desuete cu printi, as fi spus, daca nu as fi vazut stralucind in fragmentul pe care il citez, fraza pe care am subliniat-o:

 „Sângele albastru al Europei este departe de a fi impotent. Ordinul Dragonului este legat direct de Consiliul European al Prinţilor, o organizaţie de elită a nobilimii europene care a participat la crearea think-tankului Bilderberg. Se spune că majoritatea preşedinţilor ameicani s-ar înrudi cu regalitatea britanică sau franceză. E o teorie controversată, susţinută de Burke’s Peerage & Baronetage, numită şi „biblia aristocraţiei”, un breviar al genealogiilor nobiliare şi dinastice din Marea Britanie şi Irlanda, care acoperă ultimele sute de ani. În cazul actualului ocupant al Casei Albe, Barack Obama, Robert Barrett, genealogist britanic, scrie în numărul din 3 martie 2008 al revistei People că mama preşedintelui, Ann, este înrudită cu Walliss, ducesă de Windsor. 

Pe site-ul infowars.com se scrie că atât John Kerry, cât şi Bush, candidaţi la prezidenţiale în 2004, membri ai ordinului Skull and Bones, creat la Universitatea Yale, sunt descendenţi ai lui Vlad Ţepeş. Revenind în zone mai profane, Casa Regală a României se înrudeşte cu Dinastia Windsor pe două direcţii. Regina Maria, bunica lui Mihai, soţia regelui Marii Uniri, Ferdinand, a fost principesă de Edinburgh, fiica lui Alfred de Saxa – Coburg Gotha, al doilea fiu al Împărătesei Victoria. Mama reginei noastre a fost Marea Ducesă Maria, fata ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

Şi pe linie maternă, Mihai se trage din Victoria. Aceasta a fost o adevărată cloşcă a monarhiilor europene. Radosav mai crede că monarhia poate fi o soluţie pentru România datorită faptului că dinastiile au fost primul liant al unei Europe unite, o prefigurare a Uniunii de azi, prin natura lor de reţea, simbiotică şi rizomatică. Am mai avea nevoie de monarhie, spune el, pentru că regele este unificator, el emană doar iubire şi generozitate faţă de cetăţeni, nefiind produsul unui proces electoral adversativ, atât de coroziv în România. Radosav a încheiat în legătură cu această filieră româno-britanică: „Discursul regelui a fost de Oscar, în continuarea nunţii foarte abil înscenate a unui adevărat urmaş la tron, a Prinţului William, care, ca şi jubileul regal de la Bucureşti, reenergizează ideea monarhică. În spatele ambelor evenimente se ghiceşte un marketing dinastic măiestrit elaborat.„

http://altmarius.ning.com/profiles/blog/show?id=3496555%3ABlogPost%3A279145&xgs=1&xg_source=msg_share_post

Punctul meu de vedere: ” Pomul se cunoaste dupa roade, omul- dupa fapte” (proverb popular) si sistemul politic al unei tari, inclusiv calitatea conducatorilor, dupa bunastarea poporului.

Ori eu vad ca de 20 de ani mergem in  jos si moral, si economic in timp ce DEMNITATEA NATIONALA este calcata in picioare chiar si atunci cand pare ca suntem laudati.

http://www.poezii.biz/afiseazapoezie.php?poem=113572

Roger Mură, zis şi sfântul, călărind pe o Yamahă
spăria-n aprinsa-i goană prafu-n ţarina valahă
când, oprindu-se, dihania tuşi răpede şi des,
scurt bolborosind pe ţeavă vorbe fără de-nţeles:
brum… brum… brum… hâc! hâc! şi pace; numa’ dară un oftat.
Să cruci de-aşa minune tot rumânu’ din ăl sat.
-Bolnav ţi-este bidiviul? Că şi iapa mea bălaie
tot aşa gemea, sărmana, când avea pântecăraie,
zise Ion, purtând în hăţuri un catâr cam gălbejit.
Calu’ ăst-al tău, străine, dacă tocma’ n-o murit,
poci să-l întremezi, ferice că avem apoticar.
-O, my friend! Motocicleta ce o vezi nu-i armăsar!
E-o maşină, în stomacu-i cade bine doar petrol.
– Gaz, adică ? Gaaaz de lampă? Mai, ce gloabă! Dracu gol!
Noi, de-acilea, iacă d’aste invenţiuni n-am mai văzut
nici când fu bunica fată… şi de-atunci a petrecut
şi cu primu’, şi cu-al doilea, că-i topea ca pe scrumbii,
tare ambetaţi de trupu-i şi de ochii cilibii,
de ne-a fost învăţătură: cu măsură la fumei,
că rămâi cu jale-n suflet, belg şi fără iminei.
-My friend, please… de ai benzină, ţi-o plătesc cum nu visezi.
O să-ţi aminteşti o viaţă despre gentlemeni englezi.
– De, nenică, de-ar fi gazu’ precum grâu’ în hambar…
L-au luat demult străinii. Nu mai îs apropitar
şi, de mă gândesc mai bine, n-am făcut un marafet…
Nice grâul nu-l mai samăn, că mi-l iau din Egipet.
De atunci e luce, neică, sărăcia-n multe căşi.
O istorie tâmpită… Divaghez iar. Ce zisăşi ?
-Spun că vreau benzină, dom’le, cât să umplu-un rezervor.
– Poate la muzeu. Acolo e ceva numit tractor,
fiară care, de mirare, ara câmpu’ în trecut
fără ghiboli! Gaz, de unde? Avui gâlci şi l-am beut.
-Se-nnoptează… Parcă, parcă văd lumină-n depărtare…
Plec, poate găsesc benzină. – Aş, ce vezi e-o lumânare
şi-acol’ Lina lui nea Spânu. Bre, amice, ştiu ce zic:
n-are astăzi gaz de lampă. Ieri avu atât, un pic
şi l-a ars tot, deşi lampa o ţinu doar mică, mică.
Ce vrei… suflet de fumeie, de-ntuneric îi e frică…
Dar să mergem, zor, la Lina. N-o văzui de mult, de ieri.
Ah, făptura ei ca duhul blând al mândrei primăveri!
Bre, inglezule, fac târgul: de-are fata gaz, pe el
cât îmi dai ? Că gata, hotărât: îi iau inel!

Şi plecară. Acas’, Lina, desfăcând moaţe din păr,
se-ntreba de vede bine: vine Ion, întradevăr ?
Îndrăzneşte? Şi nu ştie de ce-i tremură genunchii
da-n acelaşi timp, de ciudă, simte că-i cresc lunge unghii.
-Sara bună, Lină dragă… – Aşa spui tu! De, uitaşi,
da’ găsii din drum, prin curte, până-n prag la uşă, paşi,
c-a plouat şi doar tu, Ioane, porţi asemenea opinci,
meşterite-n târg anume, de mărimea 45.
Mă gândeam că vii în vorbă, romanţios precum s-ar zice,
cum şi-ar caută în iarbă-un licorice o licorice
sub a lunii mândră rază, ah… sub razele ei lucii…
dar mă ruşinaşi, păgâne, când ţi-ai aşezat papucii
drept la uşă me’… şi-aflat-a urbea toată, toată! Lasă,
nu te iert, măcar că noaptea ce trecu n-am fost acasă.
Pot să-mi reperez onoarea! Martoră mi-e ţaţa Safta
unde eu beam cafele când tu plănuiseşi fapta;
martor şi-un turist cu frică, de zâcea mereu „jo tem”.
Tare se temea franţuzu’ de diochi ori de belstem,
nu mai ştiu, fiindcă de feliu nu scap geană spre străini
şi-i spuneam lui Safta: soră, fierbe bozi ori rădăcini,
lecuieşte-mă… că nice nu sunt trează, nici visez
de când cu paranghelia cea de circ a lui Perez,
unde unu-nghiţea apă şi scotea pe gură foc,
spăriindu-ne mireasma de sulfină, busuioc,
mie, vai, şi primăriţei care, zdronc, a leşinat
între flăcări şi-acu zice, când circariu’- ce bărbat!-
o luă gentil în braţe şi o puse pe-un divan,
” …nu-i odicolon pe lume ca mireasma de catran… ”
-Lino, stop. Vezi, mosafiru’ ar vrea gaz. Ce zâci, e rost?
– Niciun strop nu e-n tot satu’. Iote, parcă nici n-au fost
vreodat’ pe-acilea sonde şi-n adâncuri aur, cică,
aur negru. Fu odată, dar îl dară pe nimică,
precum multe alte cele… Se topiră ca un fulg,
de-avem doar agroturismul: tu paşti vaca, eu o mulg
şi turiştii vin şi-admiră reîntorcerea-n natură
precum şi matale, nene… -Mă prezint, miss: Roger Mură.
-Lina, io, încă-a lui Spânu. N-avem gaz. Iui! ştiu acum:
ne luă circariu’ gazu’ şi ne dete, hoţu’, fum!

-Lino, zise Ion, sărmanu, precum gazu’ simţ că pier…
Ţi-aş fi pus inel pe deget, delicat… cu giuvaer…
şi la gât mărgele, perle… Dar cerceii! Jur, cercei
ca ai tăi n-ave’ pe-aice nice una din fumei.
Câte ţi-aş fi loat! Of, Lină, că acuma, dă năcaz
înţeleg şi eu mârţoaga lu’ englezu’, dă bea gaz.
Ca Adam la începuturi de lipit, vrei cununie
dacă-ţi pun, sfios, pe deget un inel de păpădie
şi în păr o cununiţă împletită doar din flori?
-Hmmm. Miss, pari cam visatoare… Se plăteşte deseori
foarte scump. Mai bine-alege, par exemple, un străin,
un turist cu bani căci banii fericirea-o-ntreţin.
-Ce frumos vorbeşti, Ioane, despre flori şi păpădii !
Ce romanţios, că tremur, inima-mi înnebuni!
Eşti poet ca tot rumânu’ şi-mi jurasem în secret
să nu las de-aci să piară neamul nostru de poet,
neam ce ambetant doineşte într-un cânt duios, gingaş…
aşa că în zece zile mă mărit cu Toderaş,
deşi de o vreme-ncoace e cănit de mă-nfior,
că-l somai: întâi repară gloaba aia de tractor!
………
Calm, per pedes, Roger Mură, după ce mai străbătu
multe sate, că-n oraşe cânta buha bu-hu-hu,
scrise foarte hieroglific stăpânirii de resort
o concluzie pe care o numi secret raport:
„Nu mai au deloc resurse. Vii, destule; şi hamei,
dar ei mai există-n zonă, c-au femei. O, ce femei!”

„M. D.” (la munte si la mare)

era înainte de tristețe, înainte de-a ‘nvăţa să număr   

când, scuturându-se de noapte, un şoim mi-a poposit pe umăr  

pe-atunci topea în lume vara o miere blândă, aurie… 

dansa râzând pe stradă toamna în luminoase pardesie       

de-atâta cer păliră umbre dar ne pândeau de dimineață    

flămânde se-nfrățeau cu norii iar şoimul îmi spunea: învață!     

abia-nvățam să-ndur furtuna…  ce păsări au venit să bată   

cu pliscul însetat de sânge în mâna mea înmănuşată?       

închide ochii, mi-a spus şoimul şi ascuţit în depărtare   

cazu ca fulgerul pe umbre… azi sunt nisip, nisip şi sare       

poate c-am plâns în somn cu mâna întinsă, goală,  spre pustie   

eşti o minciună, lumea-i vara din mierea blândă, aurie…

în fiecare zi aerul devenea tot mai puţin, nu se mai putea respira

 dar hai, zâmbiți, ne spuneau câteva fiinţe străine

 mâinilor lor aranjau manechine-n vitrine

 arătându-ne cum trebuie să fim

 lângă ele mobila de bucătărie, butelia și aragazul se străduiau să imite extazul

 pe străzi, deasupra tuturor

 zgomotul sacadat al maşinii flămânde

 cineva învârtea şurubul

 ungea mecanismul

 pornea roata dinţată

 inima mea abia îndrăznea să mai bată

 orele curgeau, măsurate, numărate, scăzute şi adunate

 niciodată destule pentru foamea maşinii de fabricat

 în timpul acedsta nebunul oraşului râdea

 şi ne-arată cu degetul

 hai, îi strigam nebunului, bate în tobe

 zgâlţâie maşinăria, trezeşte-ne

 poate am adormit şi visam că suntem în burta lui chit

 nebunul lovea cu încrâncenare în toate instrumentele

 urca muntele de gunoi

 aici sunt partiturile zilelor de apoi

 ne arată cu degetul

şi râdea

 unii-au tăcut

 alţii au vorbit despre roata dinţată

 despre inconştientă, ademenire şi ipoteci

 seară l-am văzut pe nebun la marginea oraşului

 trăgea aer în piept să-i ajungă pentru încă o zi

 ne-am privit o clipă

 şi cerul s-a aprins vâlvătăi

 a doua zi, în pauza de grevă, mecanismul a rânjit ruginit

 hai, copii, fiţi cuminţi

 şi ne-a aruncat ceva mărunţiş printre dinţi

Undeva-ntr-un luminiş, lângă-un iaz cu flori de nufăr,

Leul convocă şedinţa: – Dragi suspusi, vedeţi cât sufăr

când văd zilnic numai lupte între voi. Of, cum vreţi oare

Paradisul dacă nu e pace-ntre vieţuitoare ?

– Alo, şefu’ – spuse ursul – nu observi că de o vreme

mierea, foarte necesară, nu e prevăzută-n în scheme?

În pădurea noastră – junglă!- noaptea-i mare iar lumina

zilei, doar un smoc de raze. Pentru iarbă-i vax albina!

Dacă iarbă nu-i, de unde fel de fel de ierbivore ?

Prădători de mare clasă doar mai au ce să devore.

-Ah, felinule, îi spune vulpea (şi se pisiceşte)

nu îl crede, burta-i plină că mai are balta peeeşte…

Apropo, cum am sensibil sufletul şi-i o feerie

iazul, fiinţă luminată, nu mi-l dai şi-acesta mie?

– Hehehe, i-al tău, şireato… și-nspre lumea animală

– Puii voştri nu învaţă ! Nu le strică-o urecheală.

Nu mai ştiu ce e respectul; nu se mulţumesc cu mure,

mere pădureţe, ghindă şi-alte fructe de pădure!

Vor doar fructele de mare în meniu? Ce, sunt delfini ?

Ai trecut două decenii ! Nu-s desprinşi cu rădăcini?

-Hei, vorbeşti de noi? Ce fiţe ! Ne-aţi turnat mereu gargară:

că cinstiţi şi blânzi ca miei. Voi, oneşti… când porcu’ zboară.

Ne crezi orbi? Trăim – ce viaţă! – într-un peisaj distrofic.

De la cap porneşte răul de-s probleme-n lanţul trofic

şi în timp ce prădătorii chefuiesc în saturnalii,

– lupi, vulpi, urşi şi-alături leul – ştim că auzim șacalii…